(1) În cazul în care produsele accizabile sunt deplasate în temeiul prezentei subsecțiuni, iar raportul de primire nu poate fi prezentat la încheierea deplasării produselor accizabile în conformitate cu prevederile art. 416^1 alin. (1), fie deoarece sistemul informatizat nu este disponibil în România, fie deoarece nu au fost încă îndeplinite procedurile prevăzute la art. 416^2 alin. (2), destinatarul certificat prezintă autorității competente din România, cu excepția cazurilor pe deplin justificate, raportul de primire de rezervă pentru deplasări de produse accizabile care conține aceleași date ca raportul de primire și care atestă încheierea deplasării, potrivit prevederilor din normele metodologice. (la 29-03-2024, Alineatul (1) , Articolul 416^3 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 17-a , Capitolul I , Titlul VIII a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 29 martie 2024 ) (2) Cu excepția cazului în care destinatarul certificat poate prezenta în scurt timp, prin intermediul sistemului informatizat, raportul de primire, astfel cum se prevede la art. 416^1 alin. (1), sau cu excepția cazurilor pe deplin justificate, autoritatea competentă din România trimite o copie a raportului de primire de rezervă pentru deplasări de produse accizabile menționat la alin. (1) autorității competente din statul membru de expediție. Autoritatea competentă din statul membru de expediție transmite această copie expeditorului certificat sau o pune la dispoziția expeditorului certificat. (la 29-03-2024, Alineatul (2) , Articolul 416^3 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 17-a , Capitolul I , Titlul VIII a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 28 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 29 martie 2024 ) (3) De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil sau de îndată ce procedurile prevăzute la art. 416^2 alin. (2) sunt îndeplinite, destinatarul certificat prezintă un raport de primire în conformitate cu prevederile art. 416^1 alin. (1). Articolul 416^1 alin. (2) și (3) se aplică mutatis mutandis. (la 13-02-2023, Subsectiunea a 2-a din Sectiunea a 17-a , Capitolul I , Titlul VIII a fost completată de Punctul 78, Articolul I din ORDONANȚA nr. 4 din 27 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 28 ianuarie 2022 )